Accident în Argeș! S-a RĂSTURNAT cu mașina în curtea unei gospodării
Două persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut în urmă cu scurt timp în comuna argeșeană Merișani. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul, ajungând cu mașina în curtea unei gospodării.
"Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 51 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism, pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un stâlp de electricitate și în gardul unui imobil, răsturnându-se pe plafon, în curtea unei gospodării.
În urma accidentului, conducătorul autoturismului și o femeie, de 49 de ani, pasageră în autoturism, au fost răniți și transportați la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs", transmit reprezentanții IPJ Argeș.