Accident cu două victime pe A1!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 01/05/2025

Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 București - Rm.Valcea, au intervenit în cazul unui accident produs pe sensul de mers către Curtea de Argeș. 



"Din primele verificări a rezultat că  o femeie de 58 de ani, ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 23 de ani, din mun. Brăila, ce se deplasa in aceeași direcție de mers.


Ca urmare a coliziunii primul autoturism s-a răsturnat, rezultând vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto dar și a unei pasagere de 23 de ani din al doilea autoturism, ambele fiind transportate la spital, pentru investigații medicale.


În urma testărilor efectuate a rezultat ca niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului. 


Traficul în zonă nu a fost afectat, autovehiculele implicate aflându-se în afara părții carosabile.


Polițiștii din cadrul Biroului Poliție  Autostrada A1, continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă", transmit reprezentanții IPJ Argeș. 

Ultimele articole din categoria Actualitate