Accident MORTAL în Argeș! O tânără de 19 ani a MURIT
O adevărată tragedie s-a petrecut noaptea trecută în comuna argeșeană Căldăraru. O tânără în vârstă de numai 19 ani a murit după ce mașina în care se afla a lovit în plin un copac.
"Pompierii au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD în cazul unui accident rutier produs în localitatea Căldăraru.
În incidente a fost implicat un singur autoturism, care a lovit un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, echipajele ajunse la locul solicitării au constatat că trei persoane erau rănite, iar două dintre acestea se aflau în interiorul autoturismului.
Pentru cele două victime de sex feminin a fost nevoie ca pompierii să execute manevre de descarcerare, ulterior predandu-le echipajelor medicale.
Una dintre persoanele extrase, cu vârsta de 19 de ani, nu prezenta semne vitale și i s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără succes, declarându-se decesul.
Cealaltă persoană extrasă, cu vârsta de 18 ani, a fost preluată cu politraumatisme în zona abdominală de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la spital împreună cu personalul medical de pe ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.
Victima neîncarcerată, persoană de sex masculin în vârstă de 25 de ani, a fost preluată de către un echipaj SMURD și transportată la spital cu leziuni în zona bazinului și la cap", transmit reprezentanții ISU Argeș.