ACUM! Accident MORTAL în Argeș!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 08/04/2025

Un bărbat a murit în urma unui accident rutier petrecut în comuna argeșeană Moșoaia. Acesta a fost lovit de o mașină condusă de o femeie în vârstă de 36 de ani. 

"În ziua de 8 aprilie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier pe DN 67B, pe raza comunei Moșoaia, în cadrul căruia un pieton a fost lovit de un autoturism.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 64 de ani, din Moșoaia, _în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul traversării neregulamentare_, a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 36 de ani, din Moșoaia, care se deplasa pe DN 67B, din direcția Drăgășani spre Pitești.

Persoana accidentată a fost preluată în stare de inconștiență de către echipajul medical sosit la fața locului, ulterior intervenind decesul acestuia, la unitatea medicală.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar _cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc", transmit reprezentanții IPJ Argeș. 

Ultimele articole din categoria Actualitate