ALERTĂ în Argeș! Au fost descoperite resturile unui CADAVRU
Este alertă în comuna argeșeană Dragoslavele. Resturile unui cadavru au fost descoperite de un localnic. Mai exact, mâna dreaptă a fost găsită, aceasta prezentând urme de mușcătură.
Surse judiciare ne-au confirmat că este vorba de antrebrațul unui adult, cel mai probabil, bărbat. Sunt urme de mușcătură ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că este vorba despre victima animalelor sălbatice. Nu este exclusă nici ipoteza unei crime. La cercetare participă polițiști ajutați de unități canine și a fost solicitat și sprijinul câinilor Serviciului Salvamont Argeș. Criminaliștii vor stabili, alături de medicii legiști. dacă este vorba despre o persoană care a decedat din alte cauze și apoi cadavrul a fost atacat de animale sau de un om care a fost răpus de un animal sălbatic.
UPDATE!
Oamenii legii au reușit să stabilească identitatea bărbatului. Este vorba despre un bărbat din București în vârstă de 53 de ani.
"În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, și a implementării acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei careia îi aparține, respectiv un barbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București.
De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale.
Cercetarile continuă pentru identificarea restului cadavrului, iar polițiștii au extins verificările și în localitățile unde persoana a avut domiciliul anterior", transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Conform reprezentanților IPJ Argeș, bărbatul a ispășit o pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tentativă de omor.