Centrul Cultural Pitești, programul evenimentelor următoare

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 10/01/2025

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 13-18 ianuarie 2025, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:



Prelegerea cu tema „Mihai Eminescu. 175 de ani de la naștere”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme culturale în emoții raționale”, coordonat de scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, luni, 13 ianuarie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„15 ianuarie a devenit  ziua în care sărbătorim nașterea marelui poet și gânditor al neamului nostru și Ziua Culturii Naționale, cultură la care a contribuit substanțial, urcând-o în vârful culturii universale. El a dat limbii române și spiritului național dimensiunea nobilă a valorilor culturale din care ne revendicăm. Prin el, scriitor al transdisciplinarității, aducem omagiul nostru întregii culturi române”, spune Lucian Costache.


Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de scriitorul dr. Adrian Mitroi, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, eveniment care se va desfășura luni, 13 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.


Dezbaterea cu tema „Relațiile Karmice”, în cadrul programului cultural și de autocunoaștere „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe Liliana Finta, consilier și trainer în Spiritualitate aplicată, eveniment care va avea loc luni, 13 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. 

„Vom vorbi despre ce înseamnă Karmă, despre similitudinile termenului în religii, despre utilizarea corectă a termenului. Vom afla de ce intrăm în asemenea relații, cum le recunoaștem, ce trăim în interiorul lor și mai ales cum le încheiem. Vom vedea că încheierea nu are legătură cu separarea, ci cu ajungerea la înțelegerea și iertarea celuilalt. Nu în ultimul rând, poate cel mai important aspect al dezbaterii va fi să aflăm cum ne vindecăm sufletul după ce am trecut prin asta. Vă asigur că veți avea ce învăța în procesul de autocunoaștere. Vă așteptăm cu drag!”, spune Silvia Grigore.


Lansarea nr. 4/2024 al revistei-document “Restituiri Pitești”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, istoricul dr. Marin Toma, eveniment care va avea loc online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00.

“Revista-document este o publicație a Primăriei Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, care apare trimestrial de peste 20 ani. Construite pe temeliile cercetării istorice a izvoarelor documentare despre trecutul Piteștilor, articolele publicate și-au păstrat esența în tot acest timp, însă au și explorat teme pluridisciplinare, aparținând unor domenii înrudite istoriei precum dreptul, teologia, literatura și variate aspecte ale culturii și civilizației umanității. În numărul curent, cititorii pot regăsi următoarele materiale: dr. Marius ANDREESCU, ; dr. Aurel RADU, ; dr. Octavian DĂRMĂNESCU, ; dr. Marin TOMA, ”, informează Marin Toma.


Prelegerea cu tema „Posteritatea lui Eminescu”, în cadrul proiectului Clubul literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, marți, 14 ianuarie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. 

“Cu acest prilej, voi prezenta volumele recent apărute, Ana Dobre și Stan V. Cristea, . Profesoara și poeta Iudita Dodu Ieremia va susține în final un moment liric”, informează Maria Mona Vâlceanu.


Prelegerea cu tema „Ce este Adevărul? Sensuri și Semnificații Filosofice, Teologice și Științifice”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de dr. Marius Andreescu, cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, eveniment care se va desfășura marți, 14 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„ L-a întrebat Pilat pe Adevărul întrupat, voind să audă cu propriile sale urechi ceea ce el nu observa cu ochii, ca și cum nu ar fi fost același suflet care auzea cu urechile sale și vedea cu ochii săi. Dumnezeu-omul Hristos este Adevărul, nu în calitate de cuvânt, nici ca învățătură sau ca o energie concretă, ci ca cel mai desăvârșit și veșnic viu Ipostas divino-uman. Doar ca Personalitate teandrică Hristos este criteriul adevărului. Tocmai din această pricină Hristos a spus nu numai că , ci și (Ioan 14, 6), adică El este calea către Adevărul însuși, iar Adevărul este Dumnezeu-omul Hristos. Astfel tot ceea ce nu vine din El nu este din Adevăr. Adevărul nu poate exista, din punct de vedere ontologic, în afara persoanei Sale divino-umane (Părintele Justin Popovici). De aceea, în dreapta credință ortodoxă Adevărul este ființă vie, are valoare ontologică, nu formală. În general în concepțiile filosofice și în știință, inclusiv în științele juridice, adevărul este înțeles ca fiind o proprietate a unei propoziții declarative sau șir de propoziții al cărui sau al căror conținut poate fi verificat și confirmat prin observație, prin experiență argumentată. În expunerea noastră vom prezenta principalele concepții filosofice și ale logicii despre adevăr, modul în care adevărul este înțeles în dreapta credință și teologia ortodoxă, teoriile științifice, inclusiv juridice în domeniu. Ne vom referi la diferitele modalități de a înțelege și de a ne raporta la adevăr: adevărul absolut, relativ, obiectiv și subiectiv și totodată vom examina corespondența, dar și deosebirile dintre adevăr, verosimil, evidența formală, logică și matematică”, spune Marius Andreescu.    


Dialogul cu tema „Poeme boeme”, în cadrul proiectului „Întâlniri Culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu Pătrăchioiu, având-o invitată pe poeta Leliana Mihaela Rădulescu din Craiova, eveniment care va avea loc marți, 14 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Vă invităm să parcurgem împreună o oră de discuții pe teme sociale și culturale, lectură de bună calitate și bună dispoziție”, spune Silvia Giurgiu. 


Conferința cu tema “Vasile Lovinescu și Dacia Hiperboreană”, susținută de publicistul Cristian Cocea, managerul Direcției Județene de Cultură Argeș, în cadrul proiectului “Culisele istoriei - Mari inițiați și societăți secrete”, eveniment care va avea loc marți, 14 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.


Simpozionul cu tema „Eminescu, omul deplin al culturii române”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din  România, Filiala Pitești, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Scriitori reprezentativi ai culturii piteștene vor vorbi despre importanța decisivă a lui Eminescu pentru literele române. Va fi vorba despre viața și opera lui Eminescu și cât de actual este. Dar nu numai sau prin demonstrație logică, matematică sau numai discursiv despre poet va fi vorba, ci și despre enciclopedistul Eminescu, fapt ce l-a făcut pe Noica să-l numească omul deplin al culturii românești. Vor conferenția criticul literar Nicolae Oprea, președintele filialei, Lucian Costache, eminescolog recunoscut, Virgil Diaconu, Magda Grigore ș.a. Mai mulți elevi vor recita din Eminescu în diverse traduceri, pentru a dovedi ce știm: Eminescu este un mare poet universal”, informează Jean Dumitrașcu. 


Vernisajul expoziției de grafică în pix, cu titlul „Umbra și lumina în monocromie și culoare”, autor Alexandru Laită, eveniment coordonat de istoricul Ștefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal Curtea de Argeș, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Suprarealism, vise, trăiri, obsesie și pasiune… Ajuns la facultate, am descoperit încetul cu încetul că lucrurile nu sunt așa cum mi-am imaginat; mi-am dat seama odată cu trecerea timpului că pasiunea mea pentru arhitectură și tot entuziasmul strâns la pregătirea de la desen încep încet-încet să se stingă. Am încercat o nouă pasiune: desenul în pix. O perioadă, lucrările mele erau experimentale. Încercam tot felul de tipuri de grafică, redare de materiale, antrenarea liniei. Cu timpul mă afundam din ce în ce mai mult în detalii. Pixul a devenit cu timpul terapia mea de a evada din cotidian. Lucrările au evoluat ușor-ușor, devenind din ce în ce mai mari, până când am reușit să încep cea mai mare lucrare a mea. Timp de doi ani și 200 de pixuri am vărsat pe o bucată de foaie de 2,5 x 1,8 metri tot ce am avut eu mai profund: dragoste, ură, iubire, durere. După 15 ani, și după alte câteva lucrări mai târziu, sunt astăzi alături de dumneavoastră să vă împărtășesc dragostea mea pentru grafică, pix și ulterior culoare. Am avut o întreagă teorie despre tehnica mea de început, în mare parte monocromă. Îmi era pur și simplu frică să apelez la alte culori decât albastrul pixului, foarte rar vreun accent de roșu sau alb. Dar toate vin cu timpul și timpul este inamicul oricărei frici și, deși încă nu mă simt stăpân pe culoare, reușesc de la o lucrare la alta să mai avansez. Viața este compusă din momente trecătoare, toate la fel de importante în teoria haosului care reprezintă viața. Momente care ne definesc și ne aduc în această clipă unde mă aflu eu: în fața dumneavoastră. Într-un final nu contează ce îți alimentează pasiunile, contează doar să nu se termine niciodată combustibilul”, spune Alexandru Laită.  

   


Spectacolul literar-muzical „Trebuiau să poarte un nume”, în cadrul proiectului cultural „Confluențe literare”, coordonat de scriitoarea și profesoara Allora Albulescu, joi, 16 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Evenimentul va fi susținut de membrii Atelierului de creație și interpretare ai Școlii de Excelență și se va desfășura sub egida Fundației literare ”, informează Allora Albulescu.


Dialogul cu tema „Elemente identitare românești”, în cadrul proiectului „Medalion artistic cu Mariana-Claudia Filipescu”, coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana-Claudia Filipescu, având-o invitată pe artista Ileana Machidon, din Curtea de Argeș, eveniment care se va desfășura joi, 16 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. 

“Doamna Ileana Machidon s-a născut în localitatea Babadag, judeţul Tulcea. Este absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii   din Bucureşti, promoţia 2010. A studiat canto popular la Şcoala Populară de Arte din Bucureşti, clasa profesor Viorel Mustăţea. Din anul 2019 este profesor de canto şi teatru la Clubul Elevilor din Curtea de Argeş, unde a înfiinţat Corul de Copii  , cu care a participat la numeroase concerte pe plan local şi naţional, cel mai important eveniment fiind evoluţia pe scena Teatrului din Sibiu alături de Corul Național de Cameră , spectacol dedicat Săptămânii Patimilor. Printre performanţele artistice se numără: Premiul Special la Festivalul de Romanţe şi Poezie , Câmpulung, 2023; Premiul I la Festivalul de Romanţe şi Poezie , Câmpulung, 2024. Prin realizările sale, Ileana Machidon este o persoană valoroasă, talentată, cu mult har, vrednică de admiraţie. Avem nevoie de astfel de oameni”, spune Mariana-Claudia Filipescu.


Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Faza Județeană, coordonatori instructorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu, eveniment care se va desfășura sâmbătă, 18 ianuarie, între orele 9.00 – 18.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

Ultimele articole din categoria Administrativ