Comisia pentru Administraţie Publică, raport de adoptare pentru un important proiect de lege
Deputatul Simona Bucura Oprescu anunţă că în cadrul Comisiei pentru Administraţie Publică din Camera Deputaţilor, a fost dat un raport de adoptare a unui proiect de lege privind mobilitatea din urbană. Din postura de preşedinte a Comisiei pentru Administraţie Publică, Simona Bucura Oprescu subliniază importanţa acestui proiect de lege.
“Mobilitatea urbană durabilă reprezintă una dintre provocările principale cu care se confruntă orașele din Uniunea Europeană și este un subiect de îngrijorare pentru numeroși cetățeni. Transportul rutier se numără printre principalele cauze ale poluării atmosferice și ale emisiilor de gaze cu efect de seră în zonele urbane, iar costurile la nivel de societate determinate de congestia traficului sunt uriașe.
Venim acum cu prima reglementare privind mobilitatea urbană durabilă un proiect de lege care a primit raport comun de adoptare în ședința comună a Comisiei pentru administraţie publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, a cărei președinte sunt, alături de Comisia pentru transporturi și infrastructură și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
Pe lângă reducerea semnificativă a poluării, scopurile sunt de a diminua congestia la nivelul oraşelor și de a îmbunătăţi mobilitatea pentru desfăşurarea activităţilor zilnice atât ale locuitorilor, cât şi ale agenţilor economici.
Printre altele, mobilitatea urbană durabilă are la bază următoarele principii:
Planificarea oraşelor pentru oameni;
Implicarea cetăţenilor şi a altor părţi interesate;
Coordonarea şi colaborarea multi-nivel între administraţiile publice locale şi centrale;
Dezvoltarea orientată spre transport public - corelarea modalităţilor de transport cu densitatea urbană;
Încurajarea utilizării transportului alternativ în detrimentul autovehiculelor personale;
Dezvoltarea tuturor modurilor de
transport într-o manieră echitabilă, integrată şi interoperabilă, cu accent pe modurile de transport nepoluante;
Managementul parcării, staţionării şi controlul accesului traficului, în corelare cu transportul public şi transportul nemotorizat;
Managementul transportului de mărfuri;
Proiectul de lege integral poate fi consultat aici -> https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect... ”, transmite Simona Bucura Oprescu.