În comuna Dârmănești se fac investiții în educație

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 19/09/2024

Printr-o investiție susținută de administrația locală, Școala Gimnazială Dârmănești va beneficia de un nou corp de clădire. Lucrările au demarat în luna august și înaintează cu rapiditate. În paralel, se lucrează și la sala de sport, obiectiv realizat în parte cu bani de la bugetul propriu și cu sprijinul financiar substanțial al Consiliului Județean Argeș.

„Noul corp de clădire de la Școala Gimnazială Dârmănești va include o sală destinată bibliotecii, o sală de studiu, două birouri destinate conducerii unității de învățământ și secretariat. Lucrările avansează rapid, constructorul fiind foarte aproape de montarea acoperișului.

Lucrăm în continuare și la sala de sport. Au fost montate capacul și o parte din console. Urmează anveloparea. Avem speranțe ca, din decembrie, elevii Școlii Gimnaziale să-și poată desfășura acolo orele de educație fizică. O altă investiție în derulare este construirea, în apropierea Dispensarului, a unui sediu destinat societății care administrează serviciul public de alimentare cu apă, firmă la care acționar majoritar este Consiliul Local Dârmănești. S-a turnat deja fundația, urmează zidăria și sperăm ca până la finele anului să montăm acoperișul”, spune primarul Emilian Ciolan.

Ultimele articole din categoria Administrativ