Conducerea Spitalului Judeţean Argeş, veşti excelente! "După muncă şi răsplată"
Autor: Costin Popescu
Publicat la: 10/10/2023
În ultima perioadă, prefectul Radu Perianu a tot fluturat în spaţiul public că la Spitalul Judeţean au fost identificate diferite nereguli. După ce corpul medical a negat toate aceste acuzaţii lansate de către prefect, iată că toate acele aşa-zise nereguli au fost demontate de către o Comisie de evaluare a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).
"In perioada 18 – 22 septembrie 2023, Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti a fost supus amplului proces al evaluarii, de catre o Comisie de evaluare a Autoritatii Nationale de Management al Calitatii in Sanatate (ANMCS), in vederea obtinerii acreditarii in ciclul II.
Comisia de evaluare a fost stabilita prin Ordinul ANMCS nr. 326 din data de 24.08.2023 si a fost formata din 7 membrii, experti ai Autoritatii Nationale de Management al Calitatii in Sanatate (ANMCS), care au verificat toate structurile spitalului, atat medicale, cat si administrative timp de 4 zile.
Multumim, pe aceasta cale, inca o data, intregului corp medical (medici, asistenti medicali) al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti, care alaturi de ceilalti sefi/coordonatori de structuri s-au implicat in pregatirea amplului proces de evaluare si au reprezentat exemplar institutia cu ocazia interviurilor pentru sustinerea listelor de verificare.
Acesta reprezentare a determinat comisia de evaluare sa se exprime laudativ in timpul vizitei de evaluare, cu privire la organizarea si prezentarea institutiei noastre, fapt ce putea fi realizat doar printr-un efort de echipa si un colectiv unit, determinat sa creasca calitatea serviciilor de sanatate si sa raspunda nevoii de ingrijiri medicale a unui intreg judet si nu numai.
In urma vizitei de evaluare, Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti a primit Proiectul raportului de evaluare de la ANMCS, inregistrat sub nr. 46 338 din 27.09.2023, ale carui concluzii le impartasim opiniei publice, in virtutea principiului transparentei si spre o informare corecta:
1. NU AU FOST IDENTIFICATI INDICATORI CRITICI de genul (infiltratii, deteriorari de mobilier, grupuri sanitare, panouri electrice, conditii de igiena), desi a fost verificat minutios fiecare colț al spitalului. In acest sens, membrii Comisiei de evaluare au completat un numar de 109 fise indicatori critici, toate fara neconformitati.
Precizam faptul ca, daca in cadrul spitalului nostru ar fi fost identificat un singur indicator critic, vizita de evaluare s-ar fi oprit pe loc si ar fi periclitat intreg procesul de acreditare.
Conformitatea totala in valenta indicatorilor critici, demonstreaza inca odata preocuparea intregului personal si a conducerii SJUP de a se implica activ in respectarea standardelor privind calitatea serviciilor de sanatate.
2. In cadrul sectiilor si compartimentelor medicale ale Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti au fost administrate si colectate un numar de 63 de chestionare de satisfactie a pacientului.
3. S-a realizat un numar de 21 de interviuri, cate unul pentru fiecare sectie/compartiment medical, interviuri promovate cu succes.
4. S-au inmanat si colectat ulterior 25 de chestionare (ANMCS) de satisfactie a angajatului.
5. S-au realizat 4 simulari de stop cardio-respirator in cadrul Sectiei Psihiatrie, Sectiei Oncologie Medicala, Centrului de Sanatate Mintala si in sectorul administrativ al spitalului, de asemenea , toate soldandu-se cu succes, ceea ce evidentiaza inca o data profesionalismul echipei noastre.
6. Fiecare evaluator a completat cate 6 Fise de simulare a intrarilor neautorizate (3 in Terapie Intensiva: Neonatologie , ATI, USTACC, cate unul in fiecare dintre cele 2 sali ale Blocului Operator si unul in sectia Neonatologie ) unde, de asemenea, nu au fost identificate neconformitati, usile fiind securizate, iar accesul efectuandu-se doar cu cartela magnetica.
7. Vizita de evaluare a decurs in conditii normale, Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti a pus la dispozitia comisiei tot ce a fost necesar pentru desfasurarea activitatii, toti angajatii care au interactionat cu membrii Comisiei de Evaluare ANMCS, au avut o atitudine pozitiva si deschisa, nu au existat conflicte.
8. Comisia de Evaluare precizeaza in Proiectul raportului de evaluare ca, pe tot parcursul vizitei, conducerea spitalului a fost receptiva la observatiile si sugestiile echipei de evaluatori si, totodata, a demonstrat o abordare realista a situatiei.
Concluziile proiectul raportului de evaluare certifica o realizare deosebita, atat in cadrul institutiei noastre, cat si pentru sistemul medical din judetul nostru.
Acest succes nu ar fi fost posibil fara implicarea si dedicarea deplina a personalului din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti, in special cel medical.
Ne exprimam recunostinta si mandria pentru fiecare membru al echipei noastre: medici, asistente, personalul auxiliar si administrativ.
Cu o viziune orientată spre viitor și un angajament constant în a oferi servicii de calitate, unitatea noastra spitalicerasca continuă să fie o alegere de încredere pentru comunitatea din Arges și din jur", transmite conducerea Spitalului Judeţean Argeş.