Cristian Gentea: "Am reînceput întâlnirile în teren cu cetățenii",
Primarul Cristian Gentea a reînceput întâlnirile în teren cu cetățenii. Edilul s-a întâlnit seara trecută cu piteștenii care locuiesc în cartierul Găvana.
"Am reînceput întâlnirile în teren cu cetățenii! Așa cum am promis, o dată pe semestru, împreună cu echipa administrativă mergem în fiecare cartier sau zonă pentru a continua dialogul cu piteștenii!
Peste 90 de reprezentanți ai asociațiilor de proprietari din cartierul Găvana au venit la întâlnire, ieri, 7 noiembrie 2023.
Au semnalat problemele și nevoile locuitorilor pe care îi reprezintă și au venit cu propuneri interesante pe care le vom studia în teren.
Joi ne vom întâlni cu cetățenii din Trivale!", transmite primarul Cristian Gentea.