Cristian Popescu Piedone a fost trimis în judecată de către procurorii DNA!
DNA l-a trimis în judecată pe Cristian Popescu Piedone, în dosarul în care este acuzat de procurori că a anunțat controlul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la Hotelul International din Sinaia, deținut de familia Rușanu, informează Mediafax.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Popescu Piedone, la data faptei președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în data de 7 martie 2025, Piedone ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia, faptul că funcționari din cadrul A.N.P.C. urmează să efectueze, în aceeași zi, un control tematic la hotelul respectiv, precum și obiectivele controlului, în scopul obținerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancționării pentru nereguli în domeniul protecției drepturilor consumatorilor.








