DOLIU la Spitalul Județean Argeș!
Clipe de doliu la Spitalul Județean Argeș. Reputatul medic chirurg, Viorel Bădănoiu s-a stins din viață la 74 de ani, lăsând în urma sa o carieră medicală cu adevărat impresionantă.
"Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a medicului Viorel Bădănoiu.
Acesta și-a dedicat întreaga viață profesiei și pacienților, fiind un chirurg extrem de apreciat. Devotamentul său față de pacient și implicarea constantă în activitatea medicală, activând zeci de ani în Secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Pitești, au lăsat o amprentă puternică în cadrul unității.
Foștii colegi îl vor păstra în amintire cu respect și recunoștință.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", transmite conducerea unității medicale.








