Gala Sportului Argeșean 2022 - Cei mai buni sportivi și antrenori ai anului din județul Argeș au fost premiați

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 20/12/2022

Gala Sportului Argeșean 2022: Cei mai buni sportivi și antrenori ai anului din județul Argeș au fost premiați de către Consiliul Judeţean, în colaborare cu Direcţia Județeană de Sport. Au fost răsplătite astfel performanțele obținute în anul 2022 de către sportivi și antrenori, la competiții naționale și internaționale.

 “Așadar, iată-ne la ceas de sărbătoare! Sărbătorim cele mai bune rezultate obținute în anul 2022 de sportivii argeșeni! Deși nu intră în competențele obligatorii ale administrației publice județene, sportul constituie un domeniu important pe care Consiliul Județean Argeș îl apreciază, îl susține și îl promovează. Numai în ultimii trei ani, Consiliul Județean Argeș a alocat sportului argeșean suma de aproximativ 10 miliarde vechi. Sportul nu este niciodată finanțat suficient, însă această sumă este una importantă de care au beneficiat sportivii argeșeni, atât în cadrul programului Sportului pentru toți, dar și pentru Sportul de performanță. Au fost finanțate 15 proiecte sportive ale asociațiilor și cluburilor de tenis, handbal, fotbal, volei, box, dar și 12 proiecte și evenimente derulate în parteneriat în domeniul automobilismului, kaiac-canoe, precum și proiecte județene inițiate de C.J. Argeș, cum ar fi Cupa Viitorii Campioni destinată elevilor de liceu” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Pe lângă diplome și trofee, cei peste 100 de sportivi și antrenori au fost premiați de către Consiliul Județean Argeș și cu bani. De asemenea, au fost premiate și asociațiile și cluburile sportive, dar și reprezentanții media de specialitate.

În plus, au fost acordate și premii speciale:

PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE – antrenorului de lupte greco-romane ANTON ARGHIRA, numeroase titluri obținute în calitate de sportiv la Campionate Naționale, Balcanice, Campionate Europene si Mondiale, și la Jocurile Olimpice.

În calitate de antrenor, are 31 titluri naționale, 42 medalii de argint, 52 medalii bronz, 1 medalie argint la CE cadeți în 2013, 1 medalie de bronz CE Juniori în 2016 și 1 medalie de argint la CM Juniori în 2016. Este maestru al Sportului, Maestru internațional al sportului, decorat cu Ordinul Meritul Sportiv și Antrenor emerit.

AMBASADOR AL SPORTULUI – sportivului ROBERT GLINŢĂ

La 100 m spate a doborât recordul mondial pentru juniori și a stabilit un nou record național pentru seniori (în bazin scurt).

Campion mondial la Juniori 2015, la 100 m spate.

Locul 8 la Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro din 2016, la 100 m spate.

Bronz la Campionatele Europene de la Copenhaga, la 100 m spate.

Participare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Bronz la Campionatele Europene de la Glasgow, la 100 m spate.

Aur la Campionatul European de la Budapesta, la 100 m spate

Bronz la Campionatul European de la Kazan (Rusia), la 100 m spate

Campionatelor Mondiale de natație de la Budapesta: locul 5 la 50 m spate și 8 la 100 de metri spate

Locul întâi la 50 m spate la Open-ul Suediei.

TÂNĂRĂ SPERANŢĂ- sportivului PÎRVU ZANIS CHRISTIAN NIKOLAS. Component al Echipei de Fotbal ACS Campionii, FC Argeş. A debutat în Liga 1 la 15 ani şi 7 luni. Este component al Echipei Naționale a României U16.

PLACHETA de EXCELENȚĂ a fost oferită dlui. LIVIU POPESCU, director al Direcției Județene de Sport, pentru întreaga activitate depusă în slujba sportului argeșean, cu ocazia ieșirii la pensie.

Iată care au fost premiații Galei Sportului Argeșean:

# Albu Alin - Judo Categ. 66 kg, loc 2, CB seniori. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - Clubul Sportiv Municipal Pitești

# Moțescu David - Judo Categ. 60 kg, loc 2, CB juniori. Antrenori: Lioveanu Lavinia, Popescu Verginel - CS Mioveni

# Medre Sebastian - Judo Categ. 81 kg, loc 5 CB juniori, loc 1 CB cadeti și participare FOTE. Antrenor: Ioniță Valerică - Clubul Sportiv Municipal Pitești

# Sibișan Alexandru - Judo Categ. 90 kg, loc 1 CB juniori. Antrenor: Ioniță Valerică - Clubul Sportiv Municipal Pitești

# Ispășanu Nicolae Ionuț - Atletism Decatlon, Participare CB U20. Antrenor: Rusu Doina - LPS Campulung

# Iorga Fabian - Judo Categ. 81 kg, loc 2 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Ioniță David - Judo Categ. 46 kg, loc 1 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Paraschiv Andrei - Judo Categ. 46 kg, loc 5, CB cadeți. Antrenori: Lioveanu Lavinia, Popescu Verginel - CS Mioveni

# Rizea Tudor - Judo Categ. 46 kg, loc 2, CB cadeți. Antrenori: Lioveanu Lavinia, Popescu Verginel - CS Mioveni

# Dincă Alexandru - Judo Categ. 90 kg, loc 5, CB cadeți. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Neacșu Rareș - Judo Categ. + 73 kg, loc 2, CB cadeți. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Grigore Nicoleta - Judo Categ. 70 kg și 63 kg, loc 1 CB juniori, participare FOTE. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Staicu Patricia - Judo Categ. 48 kg, loc 1 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Iatagan Maria - Judo Categ. 48 kg, loc 2 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru - CSM Pitești

# Georgescu Darius - Judo Categ. +100kg, +90 kg. Loc 5 la CE juniori, FOTE, CM cadeți, CE cadeți. Antrenor: Ioniță Valerică - CSM Pitești

# Ionescu Alexandru - Lupte 67 kg, participare CE juniori. Antrenori: Miron Cătălin, Pavelescu Vasile - CSM-LPS Pitești

# Agapie Cioacă Denis - Lupte 85 kg, loc 7 CE Under 15. Antrenor: Pavelescu Vasile - LPS Pitesti

# Coman Alexandra - Atletism, participare, CE U18 aer liber – 400 mg. Antrenori: Tudorache Gabriel - LPS Pitești

# Safcencu Delia - Înot, loc 17 la CE Jun.200m-spate, loc 20 la 400m-mixt. Antrenor: Ciobanu Viorel - LPS Pitești

# Curcan Alexandra - Înot, loc 36 la CE Juniori 100 m spate. Antrenor: Berca Iuliu - CSM Pitești

# Mihai Tentea - Bob 2 persoane, loc 16 și Doroczi Ciprian Bob 4 persoane, loc 13 la Jocurile Olimpice; Loc 3 - bob 4 persoane Cupa Europei din Lillehammer, din Norvegia, 2022. Antrenor: Păcioianu Iulian, CSM Muscel Câmpulung

# Tentea Mihai

Loc 3 Campionatul Mondial de juniori U 26 ST Moritz -Elvetia 22-01-2021 bob 2 persoane

Loc 1 Campionatul Mondial juniori U 23 ST Moritz -Elvetia 22.01.2021

Loc 1 Campionatul European Juniori U26 bob 2 persoane Konigssee- Germania 20.02.2021

Loc 1 Campionatul European de juniori U 23 bob 2 persoane, Konigssee - Germania 20.02.2021

Participant la Jocurile Olimpice Beijing 2022

Loc 16 bob 2 persoane

Loc 13 bob 4 persoane

# Doroczi Ciprian

Loc 3 Campionatul Mondial de juniori U 26 ST Moritz -Elvetia 22-01-2021 bob 2 persoane

Loc 1 Campionatul Mondial juniori U 23 ST Moritz -Elvetia 22.01.2021

Loc 1 Campionatul European Juniori U26 bob 2 persoane Konigssee- Germania 20.02.2021

Loc 1 Campionatul European de juniori U 23 bob 2 persoane, Konigssee - Germania 20.02.2021

Participant la Jocurile Olimpice Beijing 2022

Loc 16 bob 2 persoane

Loc 13 bob 4 persoane

# Raicu Alexandru - Judo, Categ 73 kg, loc 7 CE Seniori. Antrenor: Ioniță Valerică - CS FC Argeș

Loc- 1 ctg 73 kg Campionatu Balcanic Juniori Izmir- Turcia 2014

Loc - 3 ctg 73 kg Campionatul European Juniori București 2014

Loc - 3 ctg 73 kg J. Francofoniei Abidjan - Coasta de Fides 2016

Loc 1 ctg 73 kg Campionatul Balcanic Seniori Sofia - Bulgaria 2017

Loc - 1 ctg. 73 kg Open European Seniori Oberwart - Austria 2018

Loc -1 ctg 73 kg Campionatul Balcanic Seniori Atena - Grecia 2019

Loc - 1 Grand Slam Tel-Aviv ctg.73 kg 2020

Loc - 3 Grand Slam Paris ctg.73 kg 2021

Participare Jocurile Olimpice Tokyo 2020 ctg.73 kg

Primul sportiv argeșean calificat la J.O. la disciplina Judo din istorie.

# Stepan Victor și Stepan Adrian - Kaiac-canoe, participare, CM sprint tineret, C 2 – 1000 m. Antrenor: Din Gheorghe - CSM Pitești

# Fircan Valentin și Ștefan Costache - Kaiac Canoe, loc 8, CM sprint junior și C2 – 1000 m. Antrenor: Din Gheorghe - CSM Pitești

# Chiriță Iulian - Tenis de masă, loc 1 la CE Cadeți și juniori U 19 și CE Cadeți și juniori dublu mixt. Antrenor: Ionașcu Mădălin - CS Voința

# Ștefan Costache și Stepan Adrian - Kaiac -canoe, loc 3, CE sprint juniori și C2 1000 m. Antrenori: Din Gheorghe, Din Alexandru - CSM Pitești

# Ivănescu Florina, Judo Categ. 63 kg, loc 5 CM seniori, participare CE Seniori. Antrenor: Ioniță Valerică -Clubul Sportiv Municipal Pitești

Loc - 1 ctg 57 kg Campionatul Balkanic Cadeti U-18, Turcia- Tekirdag 2017

Loc- 3 Campionatul European Echipe Mixt Cadeti U-18, Srajevo 2018

Loc - 1 ctg 57 kg Campionatul Balkanic Cadeti U-18, Bihac 2018

Loc - 2 Campionatul European Cadeti indv. U-18 ctg. 57 kg Varșovia –Polonia 2019

Loc - 2 Campionatul European Cadeți U-18 Cadeti Echipe Mixt Varșovia –Polonia2019

Loc - 1 ctg 57 kg Campionatul Balkanic Juniori U-21, Bihac Atena Grecia 2020

Locul 3 ctg. 63 kg Grand Slam Seniori – Almada - Portugalia 2022

Locul 3 ctg. 63 kg European Open Judo Seniori – Sarajevo -Bosnia/Herțegovina, 2022

Locul 1 ctg. 63 kg European Open Judo Seniori – Praga – Cehia 2022

Locul 1 ctg. 63 kg European Open Judo Seniori Cluj-Napoca – România 2022

Locul 5 ctg. 63 kg Campionatul Mondial Seniori Tashkent – Uzbekistan 2022

# Bogdăneci Alexandra - Înot, participare CE seniori 100 m future. Antrenor: Dubit Nicoleta – CSU Pitești

# Sîrbu Antonia - Bob, loc 6 CM juniori U 26, loc 3 CM juniori U 23. Antrenor: Păcioianu Daniel – Clubul Sportiv Muscel Câmpulung

Loc 1 Campionatul European bob Juniori U23 15.01.2022 Winterberg - Germania

Loc 2 Campionatul European bob Juniori U 26 Winterberg -Germania

Campionatul mondial de bob Juniori U26 loc 6 Innsbruck -Austria 23.01.2022

Campionatul mondial de bob Juniori U 23 loc 3 Innsbruck - Austria

Participantă la Jocurile Olimpice Lausanne 2020 in proba de monobob loc 13.

# Bădiceanu Florina - Judo Categ 48 kg, loc 9 CE tineret și Categ 52 kg participare FOTE. Antrenor: Ioniță Valerică, CSM Pitești

Loc 1 Camp Balkanic Cadeti U-18 ctg 52 kg Turcia 2018

Loc 2 Camp Balkanic Cadeti ctg.52 kg Budva- Muntenegru 2019

Loc 1 Cupa Europeana Juniori Cluj ctg. 52 kg 2019

Loc 1 Cupa Europeana Cadeți Gyor-Ungaria ctg. 52 kg 2020

Loc 2 Cupa Europeana Cadeti Teplice-Cehia ctg.52 kg 2021

Loc 3 Camp. European Cadeți U-18 ctg 52 kg Riga –Letonia 2021

Locul I ctg. 52 kg Campionatul Balkanic de Juniori U-21 Podgorica -Muntenegru 2022

Locul II ctg. 52 kg European Cup Judo Juniori U-21 Cluj-Napoca – 2022

Particip. ctg. 52 kg Campionatul European Tineret U-23 Sarajevo Bosnia 2022.

Au fost premiate și cluburile și asociațiile sportive pentru activitatea din anul 2022:

# Asociației Județene de Atletism Argeș

# Asociației Județene de Handbal Argeș

# Asociației Județene de Baschet Argeș

# Asociației Județene de Volei Argeș

# Asociației Județene Sportul pentru Toți Argeș

# Asociației Județene de Fotbal Argeș

# Clubul Sportiv Municipal Pitești

# Liceul cu Program Sportiv Pitești

# Clubul Sportiv F.C. Argeș Pitești

# Clubul Sportiv Universitar Pitești

# Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012

# Clubul Sportiv Mioveni

# Clubul Sportiv Muscel Câmpulung

# Clubul Sportiv Samurai Dojo Pitești

# Liceul cu Program Sportiv Câmpulung

# Clubul Sportiv Preda Pitești

# Clubul Sportiv Total Dance Pitești

# Clubul Sportiv Noul Regat Pitești

# Clubul Sportiv Procar Racing Team Pitești

# Clubul Sportiv Brothers Motor Sport

# AS Asikara Karate Pitești

# CS Armbender Poiana Lacului

Premiile au fost oferite de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, prefectul Radu Perianu, subprefectul Ciprian Neculăescu, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, Cristian Dumitru – consilier al primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea.

Momentele artistice au fost asigurate de: Corul ARS NOVA, condus de dirijor prof. Titi RADU; Claudia Zamfir și Cristina Neacşu - soliste ale Teatrului AL. Davila; Andreea şi Mihai Dragnea- componenți ai Lotului Naţional al României, campioni ai României la dans sportiv latino, Locul 1 Cupa României, Campioni Europeni, locul 2 la Rankingul mondial; Ruxandra Tomescu şi Valentin Dobriţă (Ruxandra Tomescu face parte din Lotul României de Culturism şi Fitness, este campioană națională, vice-campioană balcanică, vice-campioană la Cupa Europei, Locul 1 Cupa României şi multiple locuri 1 la concursuri internaţionale şi naţionale).


Ultimele articole din categoria Administrativ