GREVĂ generală în învățământul din România

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 22/05/2023

Peste 150.000 de profesori, la care se adaugă și câteva zeci de mii de angajați din cadrul personalului auxiliar și nedidactic, au intrat în grevă de astăzi, 22 mai.

Începând de luni dimineață, 22 mai, de la ora 8.00, cadrele didactice sunt în grevă generală. Este vorba despre peste 150.000 de profesori, cărora li se alătură și câteva zeci de mii de membri ai personalului auxiliar și nedidactic.

Este prima grevă a profesorilor din ultimii 18 ani, iar acțiunea are loc după două runde de negocieri eșuate ale sindicaliștilor cu reprezentanții guvernului, ultima dintre ele având loc duminică.

Sindicatele cer, printre altele, majorarea salariilor „în conformitate cu importanța socială a muncii prestate”, astfel încât salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, adică să plece de la 4.000 de lei; indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației să devină o regulă și plata orelor suplimentare pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Ultimele articole din categoria Actualitate