Investiții MAJORE în Pitești! Primarul Gentea

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 13/01/2023

Astăzi, 13 ianuarie 2023, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, alături de secretarul de stat Vlad Ștefan Niculae și în prezența directorului PNRR Dragoș Buhociu, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, patru contracte de finanțare nerambursabilă, pentru municipiul Pitești.

Două dintre aceste contracte de finanțare privesc renovarea energetică a cinci clădiri rezidențiale multifamiliale, cu o valoare cumulată de  9 718 478,74 lei cu T.V.A. - finanțări nerambursabile prevăzute în proiectele aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5, Runda 1:

1.    „Renovare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale: Bl. 104 ETP - Str. Depozitelor, Bl. 7 - Str. Ana Ipătescu, Bl. 1 IRTA - Bd. Republicii”, valoare totală 3 659 887,37 lei cu T.V.A.;

2.    „Renovare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale: Bl. 33, 35 - Bd. I.C. Brătianu”, valoare totală 6 058 591,37 lei cu T.V.A.

Cererile de finanțare au fost depuse de Primăria Municipiului Pitești pentru asociațiile de proprietari care au solicitat investiția și au depus documentația completă, pe Componenta 5, pentru proiecte de renovare energetică.  Prin colaborarea eficientă dintre asociațiile de proprietari și municipalitate, pot fi, astfel, obținute investiții care reduc consumul de energie primară al blocurilor de locuințe cu până la 60%!

Implementarea acestor proiecte, cu termen de realizare de 24 de luni de la semnarea contractelor, va contribui, alături de cele implementate deja și de cele aflate în derulare, la dezvoltarea orașului nostru și la creșterea calității vieții, aspecte prioritare pentru administrația publică locală.


De asemenea, a fost obținut un contract de 14 000 299,59 lei pentru construirea unui număr de 40 de unități locative, unități de serviciu, de care vor beneficia tinerii specialiști din sănătate și învățământ. Investiția se face prin PNRR - Pilonul IV – Coeziune socială și teritorială, Componenta C10 – Fondul Local, I.2.

Al patrulea contract este legat de managementul traficului - ,,Extindere sistem de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video, inclusiv pentru transportul public de călători din municipiul Pitești”, un proiect în valoare de 12 887 628,60 lei. 


Cele patru proiecte pentru realizarea cărora au fost semnate, astăzi, contractele de finanțare aduc municipiului Pitești fonduri nerambursabile de peste 7 milioane de euro - 36 606 406,93 lei!

Ultimele articole din categoria Actualitate