Ion Dumitru, veşti bune privind proiectele pe fonduri europene

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 20/09/2022

Ion Dumitru, primarul comunei Albota şi totodată preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Argeş anunţă că beneficiarii PNDR îşi pot actualiza valoarea proiectelor în derulare.


“Beneficiarii publici de fonduri europene își pot actualiza valoarea proiectelor în derulare după ce Comisia Europeană a emis o decizie în acest sens.

Astfel, sunt aplicabile beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală prevederile Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aflate în curs de implementare.

Actul normativ privind ajustarea prețurilor se aplică beneficiarilor care implementează proiecte în cadrul submăsurii 4.3, respectiv componentele privind infrastructura de irigații și infrastructura de acces agricolă, submăsurii 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, submăsurii 7.6 Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural și submăsurii 19.2 Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală, pentru beneficiarii care au derulat achiziții publice.

În consecință, beneficiarii submăsurilor 4.3 irigații, 4.3 acces agricol, 7.2, 7.6 și 19.2 pot încheia acte adiționale la contractul de finanţare pentru majorarea cu maximum 25% a valorii eligibile a proiectului, dar fără a depăși valoarea sprijinului public nerambursabil specifică fiecărei submăsuri, conform fișei tehnice din noua versiune a PNDR 2020”, transmite primarul comunei Albota, Ion Dumitru.

Ultimele articole din categoria Politic