La Ștefănești se lucrează la deszăpezirea drumurilor!
La Ștefănești se lucrează din greu pentru deszăpezirea drumurilor. Echipele din cadrul instituțiilor subordonate Primăriei Orașului Ștefănești lucrează la curățarea carosabilului. Cu un mesaj ferm vine și primarul Nicolae Velcea.
"În contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece, Primăria Orașului Ștefănești a dispus și continuă să aplice toate măsurile necesare pentru menținerea circulației în condiții de siguranță pe drumurile aflate în administrare.
Echipele noastre rămân mobilizate în teren, atâta timp cât va fi nevoie.
Având în vedere prognoza meteo care indică precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, precum și temperaturi negative, adresăm rugămintea conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de iarnă și să manifeste responsabilitate în trafic.
Reamintim totodată că există obligația legală pentru persoane fizice și juridice de a curăța trotuarele din dreptul proprietăților deținute sau utilizate, de a îndepărta zăpada și de a preveni formarea poleiului, pentru siguranța pietonilor.
De asemenea, facem apel la responsabilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră și vă rugăm să nu parcați mașinile pe marginea carosabilului pentru a nu îngreuna circulația și acțiunile de curățare și împrăștiere a materialului antiderapant să se desfășoare fără dificultăți.
Vă mulțumim pentru sprijin și responsabilitate!", transmite primarul Nicolae Velcea.








