Liberalii ÎI CER DEMISIA Elenei Iagăr!
Șefa de la Școala Populară de Artă și Meserii Argeș, Elena Iagăr și-a anunțat demisia pe Facebook din fruntea instituției, instituție subordonată Consiliului Județean Argeș, după ce PNL a pierdut alegerile în județ.
Elena Iagăr a fost una dintre coordonatoarele de campanie a PNL, cea care a orchestrat tot felul de materiale denigratoare la adresa lui Ion Mînzînă, cea care le spunea tuturor că PSD va pierde alegerile în Argeș și Radu Perianu va fi viitorul președinte de CJ. Ghinionul a venit după ce argeșenii i-au taxat la vot și PNL a scăzut în Argeș de la 28%, acum 4 ani, la 21% anul acesta fiind în ultimele 10 organizații din țară.
Imediat după rezultate, Elena Iagăr și-a anunțat demisia pe pagina de Facebook, dar nu a reușit să mai ajungă și cu ea scrisă la instituție. Primii care i-au sărit la gât au fost chiar liberalii care astăzi, în sedința de Consiliul Județean au acuzat-o că “toacă” banii degeaba „Stimaţi colegi sunteţi dezinformaţi. Doamna Iagăr și-a dat demisia doar pe Facebook și așa ne-a fentat și vreau să vină în fața Consiliului (...) Ce performanțe are acest Centru Cultural? Doamna Iagăr joacă teatru! Asta este realitatea! Eu la Câmpulung cu bani foarte puțini am făcut lucruri care rămân și sunt sunt vizibile la nivel naţional. “Sus la munte la Muscel” e un brand național, transmis de Televiziunea Naţională. Ce a făcut Elena Iagăr la Centrul Cultural?”, au ţipat liberalii, deranjaţi fiind de comportamentul colegei lor.