Ministerul Muncii, sprijin pentru familiile victimelor de la Crevedia
Ministrul Muncii, deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu anunţă că familiile victimelor tragediei de la Crevedia vor primi sprijin din partea ministerului.
“Așa cum am anunțat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale vine în sprijinul familiilor greu încercate de tragedia de la Crevedia.
Guvernul a aprobat astăzi propunerea Ministerului Muncii de acordare de ajutoare pentru familiile persoanelor care au decedat, au fost rănite sau ale căror locuințe au fost afectate de deflagrații.
Astfel, în cazul celor care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în țară se acordă 2.000 lei/lună, iar pentru membrii de familie care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în străinătate se acordă o sumă forfetară de 2.000 euro/lună.
De asemenea, pentru persoanele rănite care au fost spitalizate și externate se acordă suma forfetară de 1.500 lei.
Totodată, pentru gospodăriile afectate de explozie se acordă următoarele ajutoare de urgenţă:
- câte 10.000 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție de peste 75%, inclusiv;
- câte 7.000 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție cuprinsă între 50%, inclusiv și 75%;
- câte 4.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție cuprinsă între 25%, inclusiv și 50%;
- câte 2.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție de până la 25%;
- câte 1.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror bunuri din gospodărie/locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.
În situațiile în care s-au înregistrat decese, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de 7.500 lei, pentru fiecare dintre membrii decedați, de aceeași sumă urmând a beneficia și familiile răniților care decedează ulterior, din cauza gravității arsurilor și afecțiunilor asociate.
Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgență, estimată în acest moment la 1,5 milioane lei, se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”, transmite ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.