Ministrul Simona Bucura Oprescu, întâlnire cu sindicaliştii din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale
Ministrul Simona Bucura Oprescu a primit astăzi la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale o delegație a sindicaliștilor din domeniul sănătății și asistenței sociale.
”Suntem deschiși pentru a găsi împreună soluțiile cele mai bune pentru deficitul de personal, nivelul de salarizare și îmbunătățirea dialogului social. MMSS va adresa o invitație și structurilor asociative ale administrației publice locale pentru a se demara negocieri la nivelul acestora cu federațiile reprezentative la nivel de sector în vederea încheierii unui contract colectiv de muncă.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.