Momente emoţionante de Ziua Naţională la Mioveni
Momente emoţionante şi la Mioveni, acolo unde a fost organizată o ceremonie pentru a marca Ziua Naţională a României. În Centrul Civic s-a trăit şi s-a simţit româneşte. Au fost momente emoţionante, iar cei prezenţi au depus coroane la monumentul eroilor.
„Astăzi este ziua noastră naţională, zi în care oriunde ne-am afla avem obligaţia morală de a ne sărbători patria. În urmă cu 105 ani, înaintaşii noştri au trăit emoţia reîntregirii obţinută prin jertfă şi sacrificii pe câmpul de luptă. De atunci 1 Decembrie reprezintă idealul nostru ca naţiune de a fi liberi şi uniţi într-o Românie prosperă”, a transmis viceprimarul Ciprian Ţurlea.