Moş Crăciun a oferit daruri elevilor din comuna Bălileşti
Au fost momente de magie în comuna argeşeană Bălileşti. Copiii din localitate s-au întâlnit cu Moş Crăciun, iar bătrânelul a venit încărcat de cadouri pentru cei mici. La serbarea copiilor din fruoasa comună argeşeană a fost prezent şi primarul Victor Cătălin Turturică. Edilul a fost încântat de cei mici, zâmbetele de pe chipurile acestora aducându-i şi acestuia multă linişte şi pace.
Magia Crăciunului a fost trăită din plin de elevii comunei Bălileşti. Cei mici s-au întâlnit cu Moş Crăciun, serbarea fiind organizată înainte ca elevii să intre în vacanţă. Aceştia au primit daruri, iar în schimb au pregătit un minunat program artistic, cântând colinde, spre bucuria tuturor celor prezenţi. Cadrele didactice s-au implicat exemplar, asta spre bucuria primarului Victor Cătălin Turturică. Educaţia este o prioritate pentru primarul comunei Bălileşti, acesta acordând o deosebită importanţă investiţiilor în acest sector.