A MURIT TATĂL lui Adrian Mutu!

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 31/07/2026

Este doliu în familia lui Adrian Mutu, după ce tatăl fotbalistului a murit. Anunțul trist al decesului lui Spiridon Mutu a fost făcute de Laura, sora „Briliantului”, într-o postare în mediul online.

Laura, sora lui Adrian Mutu a fost cea care a dat vestea tristă în mediul online. Aceasta a ales să fie discretă și nu a precizat detalii cu privire la cauzele decesului tatălui său, ci a precizat doar unde și când va fi înmormântat.

Spiridon Mutu va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, la cimitirul Sf. Ilie din Voluntari. „Cu o durere greu de spus în cuvinte, vă anunț că tatăl meu a plecat dintre noi. Pentru cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și doresc să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas-bun de la el, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 11:30, la Biserica Sf. Ilie Tesviteanul, Strada Drumul Bisericii, din Voluntari.
Înmormântarea va avea loc apoi la Cimitirul Sfântul Ilie din Voluntari. Tată, îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai dăruit și pentru toate amintirile pe care le-ai lăsat în urmă. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a transmis Laura, sora lui Adrian Mutu, într-o postare pe rețelele sociale.

Ultimele articole din categoria Actualitate