Ofițerii DGA Pitești, activități preventive la Universitatea din Pitești

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 01/04/2025

În zilele de 25 și 31 martie 2025, la inițiativa Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnică București – Centrul Universitar Pitești și în baza Protocolului de colaborare încheiat în anul 2024, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au desfășurat trei activități de educație pentru promovarea integrității adresate studenților și cadrelor universitare din cadrul universității.


"La aceste activități au participat studenți ai Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie – specializarea Pedagogie, învățământ primar și preșcolar  (70 studenți), specializarea Asistență Socială, Psihologie și Jurnalism (55 studenți) și ai Facultății de Mecanică și Tehnologie, specializările ingineria transporturilor, autovehicule rutiere, tehnologia construcțiilor de mașini și inginerie industrială, precum și cadre universitare, inclusiv conducerea Centrului Universitar Pitești (66 participanți).

Tematica abordată a vizat aspecte referitoare la activitățile specifice Direcției Generale Anticorupție în domeniul prevenirii și combaterii faptelor de corupție, competențele legale ale D.G.A., infracțiuni de corupție prevăzute de Codul Penal, modalități de sesizare a faptelor de corupție și cazuistică.

În acest context, în vederea realizării unei comunicări eficiente cu instituţia noastră, persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul M.A.I., au oricând la dispoziție linia Call-center anticorupţie - 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

Totodată au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Argeș, respectiv municipiul Pitești, str. Victoriei, nr. 60, județul Argeș, telefon/fax: 0248.607.000, interior 20.300, e-mail: arges.dga@mai.gov.ro", se arată într-un comunicat de presă. 

Ultimele articole din categoria Actualitate