Percheziții de amploare în Argeș!
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș, Brașov, Mureș, Bihor, Bacău, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.
Din cercetările efectuate până în prezent, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a reieșit că o societate comercială, cu sediul social în județul Argeș, ar fi dezvoltat un mecanism financiar și fiscal prin care s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și de la efectuarea verificărilor financiar contabile, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 2.456.441 de lei.
Astfel, conform bilanțurilor contabile depuse de societatea comercială, a reieșit că aceasta ar fi realizat cifre de afaceri semnificative și profituri constante, dar cu toate acestea nu ar fi declarat impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferent perioadei 1 ianuarie 2020 – 31 martie 2024 și impozitul pe profit, aferent perioadei 1 aprilie – 31 decembrie 2024.
De asemenea, deși în anul 2022 societatea comercială ar fi depășit plafonul legal de înregistrare în regimul taxei pe valoare adăugată, aceasta nu s-ar fi înregistrat în scopuri de T.V.A. și nu ar fi declarat taxa pe valoare adăugată aferentă operațiunilor desfășurate, conform bilanțurilor contabile.
Totodată, societatea nu a putut fi identificată la sediul social declarat, documentele contabile nu au fost prezentate, nu au putut fi identificați partenerii comerciali reali ai societății, iar operațiunile economice declarate nu ar prezenta trasabilitate economică și comercială.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brașov, Mureș, Bihor, Bacău, Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Precizăm că _această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală._








