Primarul comunei Albeștii de Argeș, proiecte majore pentru comunitate
Primarul comunei Albeștii de Argeș, Gabriel Popa a preluat al treilea mandat că edil al localității. Primarul are planuri mari în plan, fiind vorba despre obiective de anvergură.
”Am predat amplasamentul pentru ridicarea sălii de sport, ceea ce înseamnă că se poate organiza licitația. Nu ne ocupăm noi de acest aspect ci cei de la CNI. Cel mai probabil construcția efectivă va începe în primăvara anului viitor.
În altă ordine de idei, pentru a veni în sprijinul părinților cu copii mici, dorim să construim în localitate o creșă. Locul ales este în satul Albești Pământeni, iar capacitatea va fi de 30-35 de locuri. Evident, copiii vor servi acolo masa de prânz și gustările de dimineața și după-amiază și vor avea spații de dormit. Este o investiție care bucură pe toată lumea, fiind mare nevoie de acest tip de servicii la nivel de localitate. În funcție de numărul de solicitări vom putea, ulterior, extinde capacitatea. Sperăm să avem succes să accesăm fondurile necesare construcției”, a mai declarat primarul Gabriel Popa.