Primarul comunei Bălileşti, mesaj important! Vor urma CONTROALE

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 25/08/2023

Primarul comunei Bălileşti, Victor Cătălin Turturică anunţă că în localitate vor urma controale ca urmare a faptului că sunt sate unde gradul de colectare al taxelor şi impozitelor este scăzut.

“Anunț important!

Având în vedere faptul că se apropie data de 1 septembrie, dată până la care contribuabilii își pot achita taxele și impozitele datorate fără a se percepe majorări, s-a constatat că la nivelul satului Priboaia, gradul de încasare al impozitelor și taxelor este scăzut.

În acest context, s-a dispus efectuarea de verificări în teren în data de 29 și 30 august de către o comisie de la nivelul Primăriei Comunei Bălilești în satul Priboaia.

Verificările vor viza plata impozitelor pentru terenuri, construcții și amenzile contravenționale, precum și autorizarea construcțiilor și modul de respectare al acestor autorizații emise.

În această etapă, verificările vizează satul Priboaia, urmând ca astfel de activități să se extindă la nivelul întregii comune”, transmite primarul Victor Cătălin Turturică.


Ultimele articole din categoria Administrativ