Primarul Cristian Gentea, mesaj după regalul handbalistic de la Pitești Arena

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 26/08/2024

Timp de patru zile la Pitești Arena s-au disputat meciurile din cadrul Supercupei României la handbal masculin și feminin. CSM București a câștigat întrecerea fetelor, iar Dinamo a triumfat duminică în competiția băieților. 

Primarul Cristian Gentea a fost felicitat pentru felul în care au fost primite cele opt echipe, iar edilul a promis că astfel de competiții vor continua la Pitești Arena. 

"Dinamo câștigă Supercupa României la handbal masculin, după victoria 37-29, din finala cu Minaur Baia Mare.

Ne-am bucurat de prezența la meci a lui Mihai-Alexandru Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului României, cel care a apreciat condițiile la standarde internaționale de la Pitești Arena. 

Împreună am premiat performerii Supercupei.

Timp de 4 zile, la Pitești Arena, am avut cele mai bune echipe din handbalul românesc, chiar unele dintre cele mai bune la nivel internațional!

A fost spectacol total!

Felicitări tuturor celor care au pus umărul la această reușită, de la reprezentanții federației, până la colegii de la sală!

Vom continua să aducem la Pitești Arena cele mai importante întreceri naționale și internaționale!", transmite primarul Cristian Gentea. 

Ultimele articole din categoria Actualitate