Primarul Dan Stroe a fost prezent la Târgurile de Toamnă organizate de elevii din Bradu!
Momente de sărbătoare în comuna Bradu, acolo unde elevii și profesorii din localitate au organizat deja celebrul Târg de Toamnă. Alături de aceștia s-au aflat și primarul Dan Stroe, edilul fiind încântat de surprizele pregătite de elevi și profesori. Acesta i-a felicitat pe micuți și le-a promis tot sprijinul pentru un proces educațional de cea mai înaltă calitate.
"Astăzi, 21 octombrie 2026, am avut bucuria de a participa la frumoasele Târguri de Toamnă organizate în Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu, Grădinița „Scufița Roșie” Bradu și Grădinița „Scufița Roșie” Geamăna.
Cu multă implicare, creativitate și suflet, cadrele didactice, copiii și părinții au pregătit standuri pline de culoare, cu bunătăți tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice acestui anotimp minunat.
Felicit cadrele didactice, copiii și părinții pentru efortul depus, pentru dedicare și pentru modul frumos în care au transformat aceste evenimente în adevărate sărbători ale comunității.
Astfel de momente ne reamintesc cât de importante sunt tradițiile, colaborarea dintre școală și familie și bucuria de a fi împreună. Mă bucur să văd că spiritul toamnei prinde viață prin entuziasmul celor mici și prin dăruirea celor care îi îndrumă", transmite primarul Dan Stroe.








