Primarul de la Albeştii de Argeş, veşti excelente la început de an

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 19/01/2024

Primarul Gabriel Popa vine cu veşti excelente la început de an pentru locuitorii comunei Albeştii de Argeş. Edilul a venit cu veşti bune chiar la finalul anului trecut, atunci când a obţinut finanţare pe „Anghel Saligny” privind efectuarea lucrărilor la extinderea reţelei de gaze. Conform declarațiilor primarului Gabriel Popa, de acest proiect vor beneficia cetățenii din peste 200 de gospodării.

Pe lista proiectelor noi, ce vor fi demarate anul acesta, se află și înființarea unui parc fotovoltaic ce va face ca obiectivele de interes public de pe raza comunei să fie alimentate cu energie verde.

”Ne dorim foarte mult și semnarea contractului cu Compania Națională de Investiții, pentru construirea unei săli de sport și, evident, continuăm lucrările de asfaltare pe Programul „Anghel Saligny” și demersurile pentru construirea unui ștrand în localitate. La acest ultim obiectiv suntem în faza de proiectare”, a punctat primarul Gabriel Popa. .


Ultimele articole din categoria Administrativ