Sărbătoare mare la Costeşti - Ziua Copilului şi Ziua Oraşului

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 02/06/2023

Mii de persoane au fost prezente aseară la evenimentele organizate de Ziua Copilului și Zilele Orașului Costeşti. 

Toată ziua administrația locală a organizat concursuri și le-a oferit premii celor mici. Pe seară și părinții s-au putut bucura de un adevărat spectacol susținut în Centrul orașului Costeşti de trupa Nostalgy şi îndrăgitul artist Fuego.

Alături de cetățeni au fost prezenți și președintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, deputatul Remus Mihalcea, deputatul Nicolae Pavelescu, senatorul Cristina Stocheci și primarul comunei Albota, Ion Dumitru, președintele Asociaţiei Comunelor Argeş. 

Ion Mînzînă le-a urat tuturor cetățenilor să se bucure de aceste zile frumoase si să își crească copiii sănătoși. "Este o bucurie să fim alături de dumneavoastră și să știţi că prezenţa noastră aici arată respectul pe care vi-l purtăm. Aveți aici o echipă care încearcă să facă bine oamenilor. Vreau să ne bucurăm de aceste clipe minunate, să ne bucurăm de acești copii minunați pentru că este ziua lor. Să ne bucurăm alături de acești oameni minunați, care astăzi sărbătoresc 55 de ani de la primul document care atestă orașul Costești. Alături de dumneavoastră, împreună cu distinșii mei colegi, mă apropi mai mult de ceea ce înseamnă gândirea că se poate mai bine. Să fie mai bine pentru noi toți, să ne creștem copiii în liniște. Să ne bucurăm de aceste clipe minunate și să sperăm că viitorul va arăta mai bine. Dumnezeu să ne ajute", a transmis președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

Deputatul Simona Bucura Oprescu i-a asigurat pe locuitorii oraşului Costeşti de tot sprijinul echipei PSD Argeş pentru ca viitorul cetăţenilor să fie unul mai bun. "Este o onoare și o bucurie pentru mine să fiu astăzi la Costești și încep prin a oferi fiecăruia trandafirii pe care am avut plăcerea să-i primesc în seara aceasta de la domnul primar. Astăzi este o dublă sărbătoare. În primul rând este ziua orașului Costești și cu acest prilej urez fiecăruia dintre dumneavoastră, ca aici, în capitala de suflet a sudului județului, împreună cu noi să aducem dezvoltare și bunăstare. Fiecare dintre dumneavoastră să trăiți vremuri mai bune la Costești și datorită dezvoltării pe care o aduce primarul Ion Baicea, cu echipa Consiliului Local, cu echipa Consiliului Județean condusă de către Ion Mînzînă și, bineînțeles, cu sprijinul nostru, al parlamentarilor de Argeș. În același timp, astăzi este 1 Iunie și în fiecare dintre noi se mai găsește un pui de copil și vă doresc fiecăruia dintre dumneavoastră ca viața să vă fie o neîntreruptă curgere de ore de tinerețe", a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.

    Videoclipuri la articol: Sărbătoare mare la Costeşti - Ziua Copilului şi Ziua Oraşului

Ultimele articole din categoria Actualitate