Simona Bucura Oprescu, întâlnire cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz a avut o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. La întâlnirea cu liderul german a luat parte și deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru Administrație Publică din Camera Deputaților.
L-am întâlnit astăzi pe cancelarul social-democrat al Germaniei, Olaf Scholz.
A fost primul lider european care s-a pronunțat public în favoarea aderării României la Spațiul Schengen, iar întrevederea de astăzi cu președintele PSD și al Camerei Deputaților Marcel Ciolacu dovedește o dată în plus că România are susținerea unanimă a tuturor liderilor de stânga din Europa pentru îndeplinirea unui obiectiv mult așteptat: aderarea la Spațiul Schengen.
Diplomația parlamentară trebuie să fie dublată de relații consistente la nivel politic, economic, cultural și al colectivităților locale în beneficiul cetățenilor noștri.
România poate transforma contextul complicat generat de conflictul din Ucraina într-o oportunitate, astfel încât cât mai multe companii germane să fie relocate aici.
Organizarea unui Forum Economic Româno-German este un prim pas pentru punerea în valoare a potențialului comun în zona economică.
Europa se schimbă! Este important ca România să facă parte din această transformare și să-și maximizeze șansele de a-și atinge țintele politice, economice și de securitate", transmite Simona Bucura Oprescu.