ȘOCANT! Animale OMORÂTE cu CRUZIME în Argeș

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 27/07/2023

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au omorât cu brutalitate un câine și un pui de pisică. 

Doi bărbați au fost reținuți în cursul serii de 26 iulie a.c., de către polițiștii Biroului pentru Protectia Animalelor Argeș, în urma cercetărilor desfășurate sub supravegherea unităților de parchet competente, în două dosare penale ce privesc săvârșirea unor infracțiuni de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept.


În primul caz, în seara zilei de 26 iulie a.c., polițiștii Biroului pentru Protectia Animalelor Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept conform art. 25, alin. 3, lit. a din Legea 205/2004 privind protecția animalelor și au reținut un bărbat de 35 de ani, din Mozăceni.

Din cercetările efectuate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu și al polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Costești, s-a stabilit că în ziua precedentă, de 25 iulie, bărbatul în cauză ar fi ucis, cu un cuțit, câinele din rasă comună pe care îl deținea.

Pentru administrarea probatoriului, trupul neînsuflețit al câinelui a fost transportat la D.S.V.S.A. Argeș, în vederea efectuării necropsiei, totodată fiind identificat și ridicat pentru cercetări și obiectul vulnerant.

După administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de 27 iulie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În al doilea caz, tot în seara zilei de 26 iulie a.c., _polițiștii Biroului pentru Protectia Animalelor Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești_, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de _uciderea animalelor, cu intenție, fără drept_, conform art. 25, alin. 3, lit. a din Legea 205/2004 privind _protecția animalelor_, și au reținut un bărbat de 64 de ani, având domiciliul în judetul Galați.


Din cercetările efectuate, s-a stabilit că în cursul zilei de 25 iulie, bărbatul în cauză, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului, pe raza municipiului Pitești, ar fi ucis, prin izbirea de un copac, un pui de pisică în vârstă de aproximativ 3 luni.


Trupul neînsuflețit al puiului de pisică a fost identificat la fața locului, cu urme de violență la nivelul capului.


Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secţiei 3 Poliție Pitești, bărbatul de 64 de ani a fost depistat în cursul serii, iar după administrarea probatoriului, *cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore*, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de 27 iulie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive", transmit reprezentanții IPJ Argeș. 

Ultimele articole din categoria Actualitate