Sute de argeșeni au ajuns la spital de Crăciun
Sute de argeșeni au ajuns de urgență la spital în preajma Crăciunului. Cei mai mulți dintre aceștia au fost transportați la spital după ce au mâncat sau au băut prea mult.
"Sărbătorile au adus, și anul acesta, în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești un număr mare de pacienți din cauza exceselor alimentare sau de alcool. Zeci de pacienţi au apelat la 112 și din cauza problemelor cardiace și respiratorii.
În cele patru zile, 23-26 decembrie, 707 pacienţi s-au prezentat la UPU. Dintre aceştia, 148 au rămas internați. Din totalul celor care au ajuns să primească îngrijiri medicale de la personalul din UPU, în perioada 23-26 decembrie a.c., numărăm peste 60 de cazuri de excese alimentare și de alcool. Din numărul total de prezentări, 245 de persoane au fost aduse la UPU cu ambulanțele SAJ, 39 cu echipaje SMURD și 5 cu echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Precizăm că 59 dintre pacienții care au ajuns la UPU au fost aduși prin transfer de la alte unități sanitare din Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale și tratament de specialitate în cadrul SJU Pitești.
Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la spital amintim: accidente vasculare cerebrale- 10 cazuri; afecțiuni respiratorii - 50 de cazuri; afecțiuni cardiace – 62 de cazuri; afecțiuni digestive – 45 de cazuri; afecțiuni oftalmologice – 32 de cazuri; afecțiuni ORL- 7 cazuri; colici renale – 19 cazuri; alergii - 8 cazuri; etilism - 20 de cazuri; comă - 3 cazuri. De asemenea, au ajuns în UPU și 4 victime ale accidentelor rutiere, 10 victime din agresiuni, 2 intoxicate, 5 persoane cu arsuri, 3 mușcate de câini și una mușcată de pisică. Au cerut ajutorul specialiștilor și pacienți cu afecțiuni care nu le puneau viețile în pericol și care nu reprezentau urgențe medicale. Pentru că perioada sărbătorilor continuă, medicii recomandă să fim ponderați în privința consumului alimentar și de băuturi alcoolice. Precizăm că SJU Pitești este singura unitate de urgență din județ care asigură asistență medicală non-stop", transmite Cristina Cazacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Argeș.