Un nou loc de joacă a fost INAUGURAT în comuna Bradu!
Seară de poveste în comuna argeșeană Bradu. Acolo a fost inaugurat un nou loc de joacă. Cei mici au avut parte de multe surprize, au putut face fotografii cu personaje de poveste și au avut parte de surprize dulci.
"Dragi brădeni,
Vă mulțumesc pentru prezența numeroasă la deschiderea noului loc de joacă!
Bucuria și energia copiilor au fost cel mai frumos cadou pentru această zi specială.
Mă bucur că cei mici s-au simțit bine și că parcul de la fosta unitate militară a prins viață datorită zâmbetelor lor.
Vom continua să investim în locuri sigure și atractive pentru toți copiii din comunitatea noastră!", transmite primarul Dan Stroe.








