Accident GRAV în Argeș! A intrat cu mașina într-un cap de pod
Un accident grav a avut loc în această dimineață în comuna argeșeană Coșești. Un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit un cap de pod și un gard al unei gospodării.
"A fost vorba despre un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Vehiculul a părăsit partea carosabilă și a lovit un gard și un cap de pod.
La fața locului, au fost prezente trei echipaje medicale, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. Acestea au preluat trei victime, pe care le transportă la spital.
Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 36 de ani, care prezintă suspiciune de fractură la membrul inferior stâng și o plagă la membrul superior stâng.
Colegii noștri asigură măsuri specifice de prevenire a incendiilor", transmit reprezentanții ISU Argeș.