Azi-noapte, accident cu PATRU victime în Pitești

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 06/02/2024

Patru tineri au fost răniți în urma unui accident petrecut noaptea trecută în municipiul Pitești. 

"Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe strada Armand Călinescu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, în aceeași direcție, de un tânăr de 20 de ani, din Călinești. 

În urma impactului, a fost avariat și un al treilea autoturism, parcat pe partea stângă a sensului de mers. 

Din accident a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 20 de ani și a altor trei tineri, pasageri în autoturismul condus de acesta, respectiv două fete de 15 și 20 de ani și un tânăr de 20 de ani.

Toți au fost transportați la spital, cu traumatisme și contuzii. 

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs. 

Recomandăm conducătorilor auto să adopte un comportament preventiv în trafic și să respecte normele rutiere", transmit reprezentanții IPJ Argeș. 

Ultimele articole din categoria Actualitate