Platformele de colectare a gunoiului din Mioveni vor fi modernizate

Autor: Costin Popescu
Publicat la: 14/01/2025

Din această primăvară toate platformele de colectare a gunoiului din zona urbană a Mioveniului vor fi modernizate.

În cele 22 de locații actuale vor fi amplasate insule ecologice compuse din câte 5 containere supraterane staționare, pentru colectarea selectivă a următoarelor tipuri de deșeuri - Biodegradabil, Rezidual, Sticlă, Plastic și Metal, Hârtie și Carton.



Cele 110 containere au ajuns deja la Mioveni, acestea urmând să fie asamblate, apoi amplasate pe platformele de colectare din zona blocurilor.

Noile containere sunt proiectate și fabricate conform standardelor europene în vigoare, cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții:

 - Biodegradabil: între 2 mc și 3 mc;

 - Rezidual: între 2 mc și 3 mc;

 - Sticlă: între 2 mc și 3 mc;

 - Plastic și metal: între 3 mc și 5 mc;

 - Hârtie și carton: între 3 mc și 5 mc.


Proiectul denumit „CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE PENTRU COLECTAREA SEPARATĂ A DEȘEURILOR LA NIVEL LOCAL” este derulat de primăria orașului Mioveni prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare totală a finanțării nerambursabile de 2.056.351,00 lei, echivalentul a 418.000,00 euro.

Ultimele articole din categoria Actualitate